Cadavrul unui cetățean german, găsit la baza unui pod din Arad

Cadavrul unui cetățean german, găsit la baza unui pod din Arad
Publicat: 28/06/2013, 16:47
Actualizat: 28/06/2013, 19:01

Cadavrul unui bărbat în vârstă de 64 de ani, de naționalitate germană, a fost descoperit, vineri după-amiază, la baza unui pod din municipiul Arad, polițiștii făcând cercetări în legătură cu condițiile în care a survenit decesul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cadavrul a fost observat de câțiva trecători aflați pe un pod din oraș, care leagă peste râul Mureș cartierele Subcetate și Micălaca, martorii sunând la 112.

Polițiștii au identificat persoana decedată, pentru că aceasta avea asupra sa actele de identitate.

„Este vorba de un cetățean german de 64 de ani, care se pare că a căzut de pe pod, având în vedere leziunile constatate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Arad, Camelia Tuduce.

Cadavrul se afla la baza podului, pe o placă din beton de lângă malul Mureșului. Ceasul bărbatului decedat era oprit la ora două, astfel că polițiștii cred că moartea a survenit în cursul nopții de joi spre vineri.

Anchetatorii urmează să stabilească dacă bărbatul a fost victima unei agresiuni sau dacă este vorba de o sinucidere, cadavrul fiind ridicat pentru necropsie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care e atmosfera la sediul USR. Elena Lasconi a avut o criză de bilă de...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”